Prezentare
CONSILIUL LOCAL
Consiliul local are iniţiativă şi hotărăşte, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale.
Consilierii locali se aleg prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat de catre cetatenii cu drept de vot ai comunei Hidiselu de Sus, potrivit legii pentru alegerea autorităților administrației publice locale
Consiliul local se alege pentru un mandat de 4 ani în condiţiile legii privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.
Consiliul Local al comunei Hidiselu de Sus are, conform legii, un număr de 13 consilieri locali.
Consiliul Local al comunei Hidiselu de Sus are 3 comisii de specialitate:
- a) Comisia juridica si de disciplina, protectie mediu si turism are 3 membri;
- b) Comisia pentru activitati economico-financiare, amenajarea teritoriului si urbanism, agricultura are 5 membri;
- c) Comisia pentru activitati social-culturale, culte, invatamant, sanatate si familie, munca si protectie sociala, protectie copii, tineret si sport are 5 membri;
Comisia de specialitate juridica si de disciplina, protectie mediu si turism, avizeaza proiectele de hotarari/realizeaza rapoarte pentru urmatoarele domenii:
- a) juridic si de disciplina;
- b) protectie mediu si turism.
Comisia de specialitate pentru activitati economico-financiare, amenajarea teritoriului si urbanism, agricultura, avizeaza proiectele de hotarari/realizeaza rapoarte pentru urmatoarele domenii:
- a) activitati economico-financiare;
- b) amenajarea teritoriului si urbanism;
- c) agricultura.
Comisia de specialitate pentru activitati social-culturale, culte, invatamant, sanatate si familie, munca si protectie sociala, protectie copii, tineret si sport, avizeaza proiectele de hotarari/realizeaza rapoarte pentru urmatoarele domenii:
- a) activitati social-culturale, culte;
- c) invatamant, sanatate si activitati sportive;
- d) munca, familie si protectie sociala;
- e) protectie copii si tineret.
Consiliul local exercită următoarele categorii de atribuţii:
- a) atribuţii privind unitatea administrativ-teritorială, organizarea proprie, precum şi organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor publice de interes local şi ale societăţilor şi regiilor autonome de interes local;
- b) atribuţii privind dezvoltarea economico-socială şi de mediu a comunei, oraşului sau municipiului;
- c) atribuţii privind administrarea domeniului public şi privat al comunei, oraşului sau municipiului;
- d) atribuţii privind gestionarea serviciilor de interes local;
- e) atribuţii privind cooperarea interinstituţională pe plan intern şi extern.
(3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. a), consiliul local:
- a) aprobă statutul comunei, precum şi regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local;
- b) alege viceprimarul, din rândul consilierilor locali, la propunerea primarului sau a consilierilor locali, în condiţiile art. 11 alin. (2);
- c) aprobă, în condiţiile legii, la propunerea primarului, înfiinţarea, organizarea şi statul de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor publice de interes local, reorganizarea şi statul de funcţii ale regiilor autonome de interes local, precum şi înfiinţarea, reorganizarea sau desfiinţarea de societăţi de interes local şi statul de funcţii al acestora;
- d) exercită, în numele unităţii administrativ-teritoriale, toate drepturile şi obligaţiile corespunzătoare participaţiilor deţinute la societăţi sau regii autonome, în condiţiile legii;
- e) hotărăşte înfiinţarea sau reorganizarea de instituţii, servicii publice, societăţi şi regii autonome, în condiţiile legii.
În exercitarea atribuţiilor ce le revin, consiliile locale adoptă hotărâri cu caracter normativ sau individual.
Hotărârile consiliului local sunt supuse controlului de legalitate exercitat de către prefect conform prevederilor art. 255 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificarile si completarile ulterioare.
MANDAT 2024-2028
Tabel nominal consilieri locali
Ordinea alfabetica si formatiunea politica
|
Nr.Crt
|
Numele si Prenumele |
Apartenenta Politica |
|
1 |
BELENESI LUCIAN TRAIAN |
PNL |
|
2 |
BOT FLORIAN |
POT |
|
3 |
BUDA IOAN |
PNL |
|
4 |
MOCAN SIMONA |
PSD |
|
5 |
CIOPLEALA GRIGORE |
PSD |
|
6 |
CUC IOAN |
ARN |
|
7 |
CURPAS FLORIAN |
PNL |
|
8 |
MOCA GHEORGHE IONUT |
PNL |
|
9 |
MOZA LUCIAN CALIN |
PSD |
|
10 |
POPA TRAIAN SORIN |
PSD |
|
11 |
STERP IOAN |
PNL |
|
12 |
TIRLA ALEXANDRU MARIUS |
PSD |
|
13 |
VID IOAN DACIAN |
PNL |